George Bacovia – Plumb
George Bacovia (1881 – 1957) – simbolist roman, care si-a scris poeziile intr-o maniera macabra dar foarte morala. Poeziile lui sunt foarte greu de citit dar, o data intelese, deschid viziunile plumburoase ale vietii si monotonia lucrurilor pe care majoritatea dintre noi le consideram intrigante. Inspiratia pentru primul sau volum : “Plumb”, a venit dupa carnagiul din primul razboi mondial, el ramanand foarte marcat de ce vazuse. Dupa toate cele petrecute, abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, criticii au putut da o definitie scrierilor lui astfel literatura romana ramanand socata de fuziunea dintre simbolism si curentele de gandire mai noi, transpuse intr-un mod macabru. In continuare vreau sa va arat poezia de debut a acestui scriitor, si totodata, poezia care a socat multa lume prin intelesul cuvintelor folosite in ea:
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint—Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig—Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.
Aceasta poezie a avut ca inspiratie o plimbare a poetului printr-un cimintir de prin zona Bacaului (orasul sau natal), unde el venise la “amorul” sau de plumb. In prima faza este evocata o gradina de plumb, el asemanandu-le cu niste cavouri (sicriele),”Stam singur in cavou… si era vint…” pentru ca ceilalti sa nu ii auda gandurile! “Dormea intors amorul meu de plumb” : aici se refera la obiectivul venirii sale in cimintir, faptul ca nu se va putea intoarce niciodata. Speranta inca exista : “si-am inceput sa-l strig—”, dar aceasta este plumburie, somnoroasa, moarta, raspunsul fiind : “Stam singur langa mort… si era frig…”. Ultimul vers, de o expresivitate mare, exprima lipsa puterii amorului sau, de a-si relua zborul. Amorul sau este mort, si totul va fi frig, totul va fi de plumb…






