Cum e sa vezi vara?

O viziune de infern edenic mi se arata in fata ochilor. Esentele cromatice dansau de pacrca muzica si culoarea s-au indragostit. Un labirint cu peretii plini de contraste ale soarelui rosu si mici alinari ale unui vant uitat de primavara, isi avea locul metaforic in imagine. Era un rasarit de soare, al unei tinere veri, punandu-si radacinile peste pamant. O aura prindea, parca, toata lumea intr-o plasa aramie de caldura, lasand pamantul cu un simplu gand, aproape uitat al iernii. Magia, isi arata chipul pentru a dovedi tuturor fortele ei. Judecata anotimpurilor incepuse!

George Bacovia – Plumb

George Bacovia (1881 – 1957) – simbolist roman, care si-a scris poeziile intr-o maniera macabra dar foarte morala. Poeziile lui sunt foarte greu de citit dar, o data intelese, deschid viziunile plumburoase ale vietii si monotonia lucrurilor pe care majoritatea dintre noi le consideram intrigante. Inspiratia pentru primul sau volum : “Plumb”, a venit dupa carnagiul din primul razboi mondial, el ramanand foarte marcat de ce vazuse. Dupa toate cele petrecute, abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, criticii au putut da o definitie scrierilor lui astfel literatura romana ramanand socata de fuziunea dintre simbolism si curentele de gandire mai noi, transpuse intr-un mod macabru. In continuare vreau sa va arat poezia de debut a acestui scriitor, si totodata, poezia care a socat multa lume prin intelesul cuvintelor folosite in ea:

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint—Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig—Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Aceasta poezie a avut ca inspiratie o plimbare a poetului printr-un cimintir de prin zona Bacaului (orasul sau natal), unde el venise la “amorul” sau de plumb. In prima faza este evocata o gradina de plumb, el asemanandu-le cu niste cavouri (sicriele),”Stam singur in cavou… si era vint…” pentru ca ceilalti sa nu ii auda gandurile! “Dormea intors amorul meu de plumb” : aici se refera la obiectivul venirii sale in cimintir, faptul ca nu se va putea intoarce niciodata. Speranta inca exista : “si-am inceput sa-l strig—”, dar aceasta este plumburie, somnoroasa, moarta, raspunsul fiind : “Stam singur langa mort… si era frig…”. Ultimul vers, de o expresivitate mare, exprima lipsa puterii amorului sau, de a-si relua zborul. Amorul sau este mort, si totul va fi frig, totul va fi de plumb…

Text artistic… By Me…Sensuri invizibile!

De la o vreme am o aroma roz de viata in gura, si un sentiment mai pur decat lacrimile unei Elfe, de nevoie de a iubi. Realitatea faptelor si iluzia sentimentelor, imi provoaca o senzatie de renastere, de neinitiat intr-o lume aparte de lumea pe care o traim cu totii. Un constrast intre albul vietii si negrul mortii imi deschide ochii spre o viata moarta si lipsita de acel lucru care face rotundul vietii uniform, dar lasa un strop de viata pentru a nu putea spune ca e moarte. Pierduta in directii, lipsita de sens, fara culoare si mai ales fara o forma, personalitatea proprie incepe sa devina o ciudatenie, dornica de a arata putin mai mult decat monotonul zilnic.

O raza de soara, o plaja pustie, un suflet inchis, toate au o singura chestie in comun, si anume faptul ca sunt singure, cu mici scapari ale socialului cei drept, dar totusi singure. De altfel singuratatea, din punctul meu de vedere, e cea care este invinuita, pentru toate gandurile noastre rele si triste, dar daca stam sa ne gandim putin mai mult, observam ca ea este acea traire care ne determina sa scapam din monoton, si sa iesim la suprafata unui nivel al unei ape ce repreprezinta cu adevarat viata. Cu totii vrem sa ajungem la acest nivel, dar nimeni nu o arata cu adevarat, iar cel care indrazneste sa iasa din obisnuit devine ciudat, iar din ciudat, ajunge sa fie respins. O nedreptate, dar una permisa si lasata sa persiste.

Dezamagire…

Un sentiment dureros, dar in acelasi timp, un sentiment care iti arata realitatea. Acum cateva zile am scris despre speranta si ziceam eu acolo ca “totul nu e cum vezi tu, ca realul e cel pe care il traiesti si visul e cel pe care il visezi…”. Aceste doua lumi, cea de vis si cea reala, sunt, fara sa ne dam noi seama, in esenta cele doua sentimente de speranta si dezamagire. Dupa cum vad eu lucrurile, speranta este ceva ireal, ceva la care noi speram fara sa stim daca ceea ce speram se va intampla sau nu. Fiind in acest stadiu, de multe ori nu se intampla ceea ce speram noi, astfel trecem de la ireal la real, de la vis la fapte, de la speranta la dezamagire…

Pentru acest sentiment de dezamagire, am gasit o poza prin care va voi arata desfasurarea acestei treziri la realitate. Priviti aceasta femeie din poza, si uitativa la fiecare detaliu. Gasesc pasarea ca un corespondent al dezamagirii, astfel ea este dezamagirea ca obiect, nu ca actiune. Dezamagirea ca actiune o putem vedea in aceasta forta invizibila care ravaseste fizicul femeii coplesite de o speranta, si zic o singura speranta deoarece o regasesc in lacrima care curge pe chipul ce traieste din plin dezamagirea. Ce e cu adevarat reprezentativ pentru dezamagire? In viziunea mea, faptul ca femeia e singura…

Speranta…

Am obisnuinta sa demonstrez sau sa explic sentimente prin lucruri, si mai ales prin poze. Fiindca prin cuvinte simple e foarte greu sa explici sentimente precum iubirea, devotamentul, prietenia; adica se pot explica da din punct de vedere obiectiv si sincer nu am inteles niciodata o explicatie obiectiva a unui sentiment. Sa va dau un exemplu ce scrie in DeX la speranta : “Sentiment de incredere in rezolvarea favorabila a unei actiuni, in realizarea unei dorinte.” Hai sa fim seriosi, speranta inseamna mult mai mult decat ce scrie in DeX…

Am gasit aceasta poza aproape perfecta. Din punctul meu de vedere, putem vedea inclaritatea sperantei, existenta ei, distanta pana la realizarea ei, etc. Imagineaza-ti ca esti in fata acestui lac, ca vezi acest rasarit de soare. Ia soarele ca o simpla speranta – initial ii vezi doar cateva raza – dar in constiinta ta stii ca este plin de lumina. Inlocuieste copacii cu situatia ta de acum si gandeste-te ca speri la reflexia lor. Intr-un final da-ti seama ca soarele va rasari, si copacii lipsiti de lumina vor ajunge sa fie la fel ca cei reflectati in lac. Dar asta nu e tot, acum poti sa te uiti mai atent si sa vezi ca speranta cateodata e desarta, si tot ce vezi e o iluzie, – poza defapt e intoarsa cu susul in jos – ca totul nu e cum vezi tu, ca realul e cel pe care il traiesti si visul e cel pe care il visezi…

Hai sa comentam.. :)

Stiu ca pare banal, dar hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Hai sa dam lucrurilor care nu au nume, un nume… Lucrurile care nu se vad, o culoare… Unui lucru neinteresant, un subiect… Pentru asta am gasit aceasta imagine.

Ok… E o simpla imagine, privita simplu,  nu ne zice nimic. Poate o imagine placuta cu niste nori in apus sau rasarit …totusi… Hai sa ne uitam mai atent la ea, hai sa gasim o semnificatie la fiecare element in parte. Dupa cum vedeti, sau daca nu vedeti va zic eu, poza e facuta in program, nu cu aparatul foto. Ce credeti ca a vrut sa zica creatoru ei prin nori, prin forma norilor, prin culorile norilor?

Hai sa va spun parerea mea: Mie mi se pare putin ciudata, deoarece copacii sunt linistiti iar norii sunt aparent batuti de vant… curios… oricum, copacii banuiesc ca sunt niste elemente de umplere. Fluctuatiile norilor, adica forma lor, in opinia mea reprezinta subiectul pozei. Jos totul calm, sus totul agitat… Daca ma uit mai atent, apare un personaj care vrea sa scape dintre aceste doua “opuse”. Observ un mic colt de cer senin, nu`i inteleg rostul. Poate semnifica faptul ca acest personaj a fost intr-un mediu linistit candva, poate nu …oarecum, prima data cand m-am uitat la poza asta mi-am imaginat o poveste foarte ciudata, cu un singur personaj, cu o “liniste” si o “agitatie”. Personajul incearca sa scape dar nu poate. Ceva il tine acolo. Mai in departare sunt niste nori oarecum aliniati; in povestea imaginata de mine reprezentau scarile vietii personajului, de la liniste, la mai greu, scara cu scara, pana la haos total din care poate scapa, dar il retine ceva… Oare ce?