2

Coach Carter

Posted by serghey on Nov 12, 2009 in Movies

Coach Carter


După foarte mult timp, am revăzut acest film! Este superb din toate punctele de vedere! Singurul film care arată ce înseamnă să fii o echipă adevarată, ce înseamnă să ai un ţel şi mai ales, ce inseamnă disciplina, şi ce efect radical poate avea aceasta asupra vieţii! Practic, acest film mi-a reamintit ce înseamnă să fiu conştient de unele principii care te ajută să-ţi faci drumul în viaţă. Vă recomand cu căldură acest film tuturor, mai ales celor pasionaţi de baschet! Vizionare plăcută!

 
0

“4, 3, 2″, cel mai bun film al anului in “Times”

Posted by serghey on Dec 6, 2007 in Movies

“Intimpinata cu aprobare universala din partea criticilor, o exceptionala, maiastra mostra de regie care combina realismul social, comentariul politic si o tensiune care te face sa iti rozi unghiile”. Asa defineste lungmetrajul lui Cristian Mungiu criticul de film Wendy Idle in ziarul britanic “The Times”, motivind faptul ca l-a asezat pe primul loc in topul celor mai bune 100 de filme din 2007. Idle este unul dintre cei patru critici de film care au alcatuit clasamentul.

Alaturi de 4, 3, 2, cinci stele din cinci au obtinut si peliculele A saptea pecete de Ingmar Bergman, Blade Runner: The Final Cut, al lui Ridley Scott, si Babel de Alejandro Gonzalez Inarritu. La categoria film de patru stele, singurul lungmetraj romanesc care apare in clasament este A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu. Ierarhia alcatuita de “Times” a aparut cu putin timp inainte ca 4, 3, 2 sa ii aduca autorului titlul de Cel mai bun regizor european.

Dupa obtinerea celor doua distinctii acordate de Academia Europeana de Film, si “Osservatore Romano”, ziarul oficial al Vaticanului, pare sa il fi “iertat” pe Cristian Mungiu. Cu toate ca, inaintea premierei din Italia, 4, 3, 2 se alesese din partea publicatiei cu o cronica in care i se reprosa ca “se vorbeste cu dezinvoltura despre fetusi ca si cum ar fi vorba despre lucruri”, “Osservatore Romano” si-a schimbat recent parerea.

Cristian Mungiu nu adera la nici o teza predefinita: in mod justificat, doar la final, imperturbabil, il arata pe adevaratul protagonist al tragediei, fetusul abandonat pe pardoseala baii”, considera Luca Pellegrini intr-un articol publicat in editia de pe 5 decembrie “Osservatore Romano”. Autorul e de parere ca in 4, 3, 2 apare “reflectia asupra avortului ca un rau total”, “act care contrazice grav legea morala”, “crima grava, prejudiciu ireparabil adus victimei inocente, parintilor sai si intregii societati, dupa cum spune catehismul Bisericii Catolice, iar acesta este independent de societatea care se preface ca-l refuza, tolerindu-l in ascuns”.

 
0

Decembrie, luna “home cinema” in Romania

Posted by serghey on Nov 26, 2007 in Movies

Movie Logo
In luna decembrie, pe piata media din Romania isi va face aparitia unul dintre cele mai puternice grupuri din industria media, NBC Universal. Intr-o prima faza trei canale de filme si seriale: SciFi Channel, Universal Channel si Movies 24. Canalele vor fi subtitrate integral in limba romana si vor emite 24 de ore din 24.


  • SciFi Channel Romania va programa inca de la debutul sau o varietate de productii SF de succes, cum ar fi “Battlestar Galactica”, “Angel”, “Charmed”, “Flash Gordon”, “Firefly”, “Hogfather”, precum si alte seriale si filme stiintifico-fantastice. SciFi se va pozitiona ca un post de masa, care se adreseaza intregii familii.

  • A doua televiziune oferita de NBC telespectatorilor romani, Universal Channel, va avea o grila mult mai variata, cuprinzand cele mai bune filme si seriale din America si Marea Britanie. Printre primele seriale pe care Universal le va difuza se numara “Dexter”, “Brotherhood”, “Cane” si “Californication”.

  • Lansarea Movies 24 va avea loc pe 12 decembrie in trei tari: Romania, Ungaria si Polonia. Movies 24 va avea o grila compusa in cea mai mare parte din productii realizate special pentru televiziune si nu va difuza filme hollywoodiene. Pentru primul an este estimata o investitie de 10 milioane de dolari.


SciFi si Universal vor avea semnal propriu pentru Romania incepand cu 2008, in prezent, oficialii NBC negociind cu operatorii de cablu pentru includerea celor doua televiziuni in grile. Movies 24 va fi disponibil pentru inceput doar prin intermediul platformei digitale Dolce.Planurile NBC pentru Romania nu se vor opri aici si ne putem astepta la mult mai multe: “Romania este o piata-cheie, competitiva si va fi una dintre prioritatile noastre”.

Copyright © 2010 My life is private All rights reserved. Theme by Laptop Geek.